Pieptul de pui la cuptor este o rețetă extrem de ușoară, de rapidă, și gustos, îl gătesc tot mai des în multiple forme, în funcție de dorința mea în acea zi, dar ideea de bază e aceeași, pui puiul într-o tavă și îl bagi la cuptor pentru 30-40 minute.
V-am promis că am să vin cu mai multe rețete care conțin anghinare, și mă țin de cuvânt,pentru că, a început să ne placă tot mai mult, și o consumăm tot mai des, fie în paste, fie cu spanac, în salate, și mai nou, cu piept de pui la cuptor, o rețetă superbă:).
Ingrediente:
2 piepți de pui
1/2 cană inimi anghinare
2 linguri maioneză
2 linguri smântână
50 g parmezan/cașcaval
sare și piper
După cum v-am mai spus, eu folosesc de obicei anghinare congelată, dar puteți folosi și proaspătă sau conservată la borcan. Cea conservantă nu am încercat-o pentru că are prea multe ingrediente pentru mine :).
1. Inimioarele de piept de pui l-am tăiat în 2 pe lungime, le-am condimentat și așezat într-un vas de yena pentru cuptor.
2. Am amestecat apoi maioneza cu smântâna, am adăugat și parmezanul ras și am omogenizat bine compoziția, dar nu foarte mult să nu se taie cumva maioneza :).
Îl putem lăsa 5 minute să se "liniștească", iar apoi poate fi servit cu poftă alături de garnitura dorită, merge de minune cu aproape orice :).
Noi l-am servit lângă o salată de crudități simplă, perfectă pentru cină, formată din salată verde, morcovi, ridichi, ceapă verde, ardei și măsline, cu un dressing de ulei de măsline și zeamă de lămâie, iar apoi puțină sare și piper.
Sper din suflet să o încercați, este foarte gustoasă, iar dacă doriți să fie și mai sănătoasă, puteți renunța la maioneză și să o înlocuiți cu smântână, sau măcar să reduceți mai mult cantitatea folosită. Vă recomand, dacă doriți să folosiți totuși maioneză, să o faceți d-voastră acasă, nu o folosiți pe cea din comerț, mai ales că este extrem de ușor și rapid de făcut o cantitate atât de mică.
Aștept părerile d-voastră și alte rețete de pui la cupor pe care le pregătiți des .
Poftă bună dragii mei!
0 comments
Aici poți lăsa un mesaj cu părerea ta referitoare la acest preparat.