desert

Clătite

11/02/2014 05:06:00 p.m.


     Acestea sunt faimoasele și delicioasele clătite, care pot fi umplute cu aproape orice avem prin casa, de la umpluturi dulci până la cele sărate. Nu știu dacă sunt multe persoane cărora să nu le placă acest desert, savuros și atât de simplu de făcut, cum zicea un fost coleg de-al meu, "clătitele din cămin", pentru că, până și în acele condiții, ele pot fi ușor făcute, vă spun din proprie experiență :)


Ingrediente:
2 ouă
200 grame făină
1/4 linguriță sare
200 ml lapte
100 ml apă minerală (opțional)
2 linguri zahăr (opțional)

Aceasta e cea mai simplă variantă de clătite făcută, pentru că binențeles, ne putem juca cu aromele, să adăugăm și niște esențe, de vanilie de exemplu, sau rom dacă vrem să pun și cacao în aluat, zahăr vanilat pentru o aromă mai deosebită, binențeles toate acestea dacă dorim să le mâncăm cu umplutură dulce. Dar azi ne oprim la varianta simplă de clătite.

1. Întru-un vas mai mare adăugăm ouăle pe care le mixăm sau amestecăm cu un tel până se omogenizează foarte bine, apoi adăugăm praful de sare și zahăr și mai amestecăm puțin.


2. Adăugăm făina peste ouăle bătute și continuăm să amestecăm până se incorporează bine totul, apoi începem să adăugăm laptele.

3. La preferința voastră, puteți adăuga și puțină apă minerală pentru a fi mai pufoase, dar dacă nu avem la îndemână puteți complecta tot cu lapte. După ce compoziția s-a omogenizat bine începem prin a prăji clătitele în o linguriță de ulei fiecare.


Veți obține niște clătite delicioase. Poftă bună dragilor! 


You Might Also Like

2 comments

  1. Răspunsuri
    1. Ma bucur tare mult ca iti place cum au iesit :) Te astept cu drag sa vezi si restul retetelor de pe pagina principala, acesand-o cu doar un click pe Nelly's recipes din titlul blogului. Te pup

      Ștergere

Aici poți lăsa un mesaj cu părerea ta referitoare la acest preparat.